Școala Gimnazială Ciceu-Giurgești

 

MOTTO

„Menirea firească a şcolii nu e să dea îvvăţătură, ci să deştepte cultivând destoinicirile intelectuale în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.”

(Ioan Slavici)

Aşezare geografică. Cadrul natural
Comuna Ciceu-Giurgeşti este aşezată la poalele ruinelor Ceteţii Ciceului, în extremitatea vestică a judeţului Bistriţa-Năsăud, la o distanţă de 65 km de municipiul Bistriţa, reşedinţă de judeţ.
Comuna are o singură localitate componentă, Dumbrăveni, situată la 6 km şi o suprafaţă de 53,01 km2. Conform ultimului recensământ efectuat în 2011 populaţia comunei se ridică la 1505 locuitori.
Satele care mărginesc localitatea Ciceu-Giurgeşti sunt: Negrileşti, Reteag, Ciceu-Corabia, Hăşmaşul Ciceului şi Dumbrăveni.
Hotarul satului are aspectul unui amfiteatru circular fragmentat de văi, dominante fiind dealurile care împădurite, înierbate sau lăzuite, ocupă 2/3 din suprafaţa locurilor, cu o înălţime ce variază între 320 şi 760 m.
Sub aspect climatic comuna se încadrează în general în climatul continental, specific regiunii de nord a ţării, iar solurile predominante sunt cele silvestre potzolice, brun-roşcate.
Vegetaţia se caracterizează prin existenţa unor întinse păduri de foioase, în special fag, carpen, gorun, mesteacăn, dar şi păduri de conifere .
Formele de relief, suprafeţele mari ocupate de păduri şi păşuni, favorizează existenţa unei faune bogate şi variate din care un rol important îl are fauna cinegetică: căpriori, urşi, mistreţi, iepuri, vulpi etc.
Obiective turistice în zonă – Cetatea Ciceului- fortăreaţă medievală din judeţul Bistriţa-Năsăud ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, într-un punct strategic pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde şi numele de Ciceu (din maghiarul csucs-vârf) .

Istoricul şcolii din Ciceu-Giurgeşti
În satul Ciceu-Giurgeşti încă din anul 1782 activa deja un învăţător în persoana lui Grigore Peştean, mare cunoscător al limbii latine, iar casa sa devenise o adevărată şcoală, una din cele mai bune din protopopiatul Chiueşti.
În 1850, satul a construit o ”casă şcolară“ din lemn pe locul numit “Sub biserică” pentru ca mai apoi în 1914 să se ridice un nou lăcaş pentru şcoală, de data aceasta din materiale durabile: piatră şi căramidă.
În anul 1937 a început construirea unei şcoli, pe atunci modernă, cu 5 săli de clasă şi o locuinţă pentru director, dar din cauza dificultăţilor economice şi împrejurărilor istorice lucrările au înaintat greu. Clădirea a fost dată integral în folosinţă în anul 1948, dar ulterior spaţiul a fost insuficent pentru numărul mare de copii care frecventau şcoala. Astfel, în 1970 au început lucrările de extindere a şcolii, vechiului edificiu adăugându-i-se o aripă cu 6 săli de clasă, prinzând contur şcoala de astazi.
Recent şcoala a fost renovată (anul 2019) prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, printr-un proiect de reabiltare energetică şi termică.
În prezent Şcoala Gimnazială Ciceu-Giurgeşti are un numar de 87 elevi şi 7 cadre didactice.

 

Acest site utilizează cookies pentru o mai bună funcționare și optimizare. Vă rugăm să vă exprimați acceptul sau refuzul cu privire la acest aspect. Vă mulțumim! Acceptă Respinge Citeste mai mult
Protecția Datelor Personale